A fost tot Gala Hagi!** Familia celui mai bun fotbalist român s-a aflat în centrul atenției: Ianis și-a premiat tatăl, apoi și-a exersat relația cu publicul

A fost tot Gala Hagi!** Familia celui mai bun fotbalist român s-a aflat în centrul atenției: Ianis și-a premiat tatăl, apoi și-a exersat relația cu publicul
  • Publicat:
  • Actualizat:

*În timpul Galei, Ianis Hagi a stat în primul rând, la câțiva metri de tatăl său

Gala ProSport 15 ani a fost momentul de glorie al carierei de până acum a lui Ianis Hagi, un puști de 14 ani, despre care tatăl lui celebru spune că este mai talentat decât el. Cu toată opoziția părintelui său, de 11 ani Ianis este probabil cel mai fotografiat copil din România, un mic personaj dintr-un Truman Show autohton.

Hagi junior a venit împreună cu colegii de la Viitorul și a fost luat în primire imediat de Ilie Dumitrescu. Timp de 10 minute, analistul TV a gesticulat scheme tactice și i-a explicat situații de joc, în timp ce Ianis asculta, timid, cu ochii mai mult în pământ. Când și-a văzut tatăl, Ianis a evadat imediat din studiul tactic al lui Dumitrescu, însă seniorul l-a abandonat din nou pe drum.

„La fel de mic eram și eu la vârsta lui. Se va dezvolta fizic în următorii doi ani. Cred că va ajunge mai sus decât mine”, le-a explicat Hagi ziariștilor curioși. Juniorul intrase deja în sală, împreună cu colegii de la Viitorul. Fusese oprit pe drum de o doamnă care, cu o atitudine de guvernantă, voia să știe care dintre băieții în bluze de trening este Ianis Hagi. „Eu”, a răspuns scurt, cu o voce aflată la pubertate, cel mai scund dintre ei, un băiat sfios cu o freză în trend și cu câțiva germeni de mustață mijiți sub nas. „Vai, mă bucur să te cunosc! Tu îi vei da premiul tatălui tău…”. Cu ochi serioși și aproape triști, puștiul a ascultat atent complimentele de rigoare și indicațiile regizorale.

Hagi spune că fiul vorbește mai bine
Spre finalul Galei, Ianis și colegii lui au urcat pe scenă pentru a-și premia tatăl, natural pentru unul dintre ei, spiritual pentru ceilalți. Fiul i-a înmânat trofeul, iar seniorul a vrut să-l sărute. Stingherit de sutele de ochi și de zecile de camere, puștiul a rămas rigid și a bătut în retragere. „Am avut emoții când i-am dat premiul. Mă mândresc cu tatăl meu, dar nu trebuie să-l trag în jos”. Poate că e timid ca o fată, dar Ianis are ceva din realismul tatălui său și mai e ceva. Vorbește bine. „Mai bine decât taică-su!”, a râs Hagi când a aflat că fiul său a apărut în fața camerelor.

Înainte de plecare, tatăl și fiul au fost înconjurați din nou de ziariști. Întrebat despre freza lui Ianis, Gică a zâmbit din nou, îngăduitor: „Nu ai ce să le faci, toți vor freze cât mai trăznite. Dar i-am zis că-l tund la zero dacă nu e cuminte. De fapt, la vară ne tundem amândoi la zero. Nu-i așa?”. Când a văzut autograful acordat de fiul său pentru ProSport, tatăl a mimat o mustrare: „Trebuia să scrii «Cu respect». Cum te-am învățat eu?”. Pe toată durata discuției, mâna lui s-a odihnit când pe umerii, când pe creștetul celui mai mediatizat junior din România.

Mă concentrez și pe fotbal, și pe școală. Trebuie să învăț foarte bine. Peste doi-trei ani o să știu mai bine ce voi face, să vedem cum merge și cu fotbalul. Până acum merge bine
Ianis Hagi

Un autograf în devenire
După interviul acordat Sport.ro, Ianis Hagi a fost rugat să dea un autograf (foto). A acceptat, cu o mină încurcată. „Nu știu sigur care e autograful meu. Am mai dat doar câteva. Nu fetelor, unor copii, când am fost într-un turneu”, s-a explicat Ianis, apoi a semnat ca un star autentic. ProSport va păstra autograful și, în cazul în care Ianis Hagi va ajunge o vedetă, îl va oferi cititorilor.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×